European Cinema Education
For Youth

bannière European Cinema Education%For Youth

CinEd este un program de colaborare europeană dedicat educației cinematografice, al cărui obiectiv este acela de a oferi tinerilor din Europa, cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani, șansa să descopere diversitatea cinematografiei europene și, în același timp, să își dezvolte capacitatea de analiză critică și să acumuleze cunoștințe în privința limbajului cinematografic și a procedeelor utilizate în film. Inițiat și coordonat de Institutul Francez din Paris, acest program comprehensiv reunește 10 parteneri, din 8 țări europene

A Bao A Qu (Spania), ACFK (Republica Cehă), Institut français - Cinémathèque française (Franța), GET - Cooperativa sociale (Italia), IhmeFilmi (Finlanda), Macondo (România), Societatea Culturală NexT (România), Os Filhos de Lumière (Portugalia), SEVEN (Bulgaria)

CinEd își propune ca, de la an la an, să atragă cât mai mulți parteneri din diverse țări.

Existența CinEd a devenit posibilă grație susținerii din partea programului MEDIA/ Europa Creativă al Uniunii Europene, precum și grație sprijinului acordat de numeroși parteneri asociați și finanțatori: Ministerio de Educación, Cultura y Deporte,  Instituto de la cinematografía y de las artes audiovisuales (ICAA), Instituto Cervantes (Spania), Státní fond kinematografie, Národní filmový archiv (Republica Cehă), Apuliafilm Commission, Avisco, Comune di Bari, Sinapsi, Institut français Italia  (Italia), Centrul Național al Cinematografiei, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Institut français de Bucarest, Romgaz (România), Cinemateca Portuguesa - Museu do Cinema, ICA - Instituto do Cinema e do Audiovisual, Direcção Regional de Cultura do Alentejo, Câmara Municipal de Lisboa, Institut français du Portugal (Portugalia), Institut français de Bulgarie, Programme 'Culture' of Sofia Municipality, National Culture Fund (Bulgaria)…

Pentru a afla mai multe despre program:

Descărcați documentul pdf în limba pe care o doriți– în josul paginii - și contactați coordonatorul național (informații de contact în pdf).

Bun venit tuturor!

După un prim an de cooperare europeană intensă, de creare a catalogului de filme și de resurse educaționale, și după câteva luni de testare a platformei, CinEd continuă să se dezvolte în acest al doilea an (septembrie 2016 – august 2017)

Despre program, pe scurt:

  • Intrarea în program a unui nou partener din Finlanda, IhmeFilmi.
  • 12 filme - 15 în 2017 - din România, Italia, Bulgaria, Portugalia, Spania, Finlanda și Franța – ce pot fi descoperite pe platformă
  • Materiale și videouri educaționale complementare– disponibile pe platformă în versiunea originală și traduse în mai multe limbi începând cu decembrie 2016 (disponibile deja la cerere)
  • Viziuni dintre cele mai diverse din partea unor realizatori europeni esențiali în istoria filmului– de la clasici ai cinemaului la noua generație.
  • Invitația de a aborda filmele din diferite perspective (pornind de la filmul întreg și ajungând la studiul anumitor secvențe, cadre sau fotograme) sau abordări (tematică, tehnică, istorică, socială și culturală)
  • Încurajarea dialogului între filmele din catalogul CinEd și celelalte arte și domenii culturale (fotografia, pictura, benzile desenate etc.)
  • La începutul lui 2017, acces la noul site CinEd care va oferi utilizatorilor informații noi complementare.

Descoperiți alături de tineri ce are mai bun cinematografia europeană!

Nimic nu este mai simplu. Trebuie doar să vă înregistrați pentru a avea acces gratuit la program, a utiliza resursele pedagogice și a pregăti proiecțiile și activitățile pentru elevii și tinerii cu care veți lucra.

Vă dorim să aveți parte de o experiență cinematografică reușită, alături de tinerii care se vor bucura de oportunitățile programului CinED!

Echipa CinEd

PRIMA ZI DE ŞCOALĂ / LUMINIŢA
Regie: Jacques Rozier, Alain Gomis
Franța - 1956 - 39 min
cu Marius Sumian, René Boglio, Assy Fall, Djolof Mbengue

La distanță de 50 de ani și 5.000 de kilometri, doi regizori își rememorează amintirile din copilărie.

CUM MI-AM PETRECUT SFÂRSITUL LUMII
Regie: Catalin Mitulescu
România - 2005 - 1h46min
cu Timotei Duma, Doroteea Petre, Jean Constantin, Cristian Vararu, Marian Stoica, Mircea Diaconu

Bucureşti, 1989 – ultimul an al dictaturii lui Ceauşescu. Eva, o tânără de 17 ani, trăieşte împreună cu părinţii şi cu fratele ei mai mic, în vârstă de 7 ani, Lalalilu. Eva e frumoasă. Îndrăgostită pentru prima dată în viaţă, descoperă nesiguranţa chinuitoare…

Il Posto

11+
POSTUL
Regie: Ermanno Olmi
Italia - 1961 - 1h33min
cu Loredana Detto, Sandro Panseri, Tullio Kezich, Mara Revel, Guido Spadea

POSTUL - Domenico Cantoni este angajat în cadrul unei companii unde lucrează frumoasa Antonietta. Naiv şi timid, tânărul încearcă să se obişnuiască cu noua sa slujbă şi se îndrăgosteşte de noua colegă de serviciu. Dar ea îi preferă pe alţii, mai moderni şi…

SPIRITUL STUPULUI
Regie: Víctor Erice
Spania - 1973 - 1h37min
cu Ana Torrent, Isabel Tellería, Fernando Fernán-Gómez, Teresa Gimpera, Queti de la Cámara

SPIRITUL STUPULUI - Un sătuc spaniol de la 1940, la puţin timp după terminarea războiului civil. O caravană cinematografică proiectează, sub ochii fascinaţi ai sătenilor, filmul Frankenstein, al lui James Whale. Ana, în vârstă de 8 ani, e subjugată de monstrul…

Regie: Dragomir Sholev
Bulgaria - 2010 - 1h28min
cu Tzvetan Daskalov, Silvia Gerina, Irena Hristoskova, Kaloian Siriiski

PODSLON - Prea ocupaţi cu butonatul telecomenzii de la televizor, cu gătitul şi cu vorbăria despre politică, părinţii lui Rado, în vârstă de 12 ani, n-au prea avut timp să-l observe crescând. Iar acum nu înţeleg de ce, după ce a dispărut două zile de acasă,…

UN SÂMBURE DE ÎNDOIALĂ
Regie: Joaquim Pinto
Portugalia - 1987 - 1h32min
cu Bruno Leite, Inês de Medeiros, Manuel Lobao, Luís Miguel Cintra, Isabel de Castro, Eduarda Chiotte

UN SÂMBURE DE ÎNDOIALĂ - Miguel, un băiat de 12 ani, este pedepsit pentru că nu şi-a făcut temele: trebuie să rămână la pensiunea mătuşii sale pe durata întregii vacanţe. După câteva zile de plictiseală, începe să se împrietenească cu ceilalţi locuitori şi…

ÎN CONSTRUCŢIE
Regie: José Luis Guerin
Spania - 2001 - 2h05min
cu Abdel Aziz El Mountassir, Juana Rodríguez Molina, Iván Guzmán Jiménez, Santiago Segade, Juan López López

ÎN CONSTRUCŢIE - Într-un cartier popular din Barcelona, lucrările de restaurare au în vedere un bloc-turn rezidenţial. Arhitectura oraşului se schimbă odată cu locuitorii săi. Portretizând personajele acestui cartier, José Luis Guerín surprinde de asemenea…

Regie: Radu Jude
România - 2008 - 1h40min
cu Andreea Bosneag, Vasile Muraru, Violeta Haret, Serban Pavlu, Andi Vasluianu, Doru Catanescu, Alexandru Georgescu, Luminita Stoianovici, Bogdan Marhodin, Diana Gheorghian

Delia, în vârstă de 18 ani, este fericita câştigătoare a unei maşini frumoase în urma unui concurs organizat de o firmă producătoare de suc de portocale. Dar ca să-şi obţină premiul trebuie să apară într-o reclamă la respectivul suc. Delia nu este actriţă…

O Sangue

15+
SÂNGELE
Regie: Pedro Costa
Portugalia - 1989 - 1h38min
cu Pedro Hestnes, Nuno Ferreira, Inês de Medeiros, Luís Miguel Cintra, Henrique Canto e Castro, Isabel de Castro

SÂNGELE - Într-un orăşel portughez, în aşteptarea Crăciunului, Vincente, un tânăr adolescent, şi fratele lui mai mic, Nino, sunt îngrijoraţi de absenţele regulate ale tatălui lor. Purtarea interlopă a adulţilor din jur îi împinge pe fraţi să se apropie de…

INTERVALUL
Regie: Leonardo Di Costanzo
Italia - 2012 - 1h30min
cu Francesca Riso, Alessio Gallo, Carmine Paternoster, Salvatore Ruocco, Antonio Buil, Jean Yves Morard

INTERVALUL - Organizaţia mafiotă Camorra conduce oraşul Napoli, unde tânărul Salvatore este închis într-o clădire uriaşă, dezafectată, cu ordinul de-a sta cu ochii pe Veronica, o tânără necugetată. În ciuda misterioase lor încarcerări, cei doi adolescenţi…

PIERROT NEBUNUL
Regie: Jean-Luc Godard
Franța - 1965 - 1h52min
cu Jean-Paul Belmondo, Anna Karina, Raymond Devos, Dirk Sanders, Graziella Galvani, Aïcha Abidir, Samuel Fuller

PIERROT NEBUNUL - Ferdinand fuge la drumul mare împreună cu Marianne, o studentă de care fusese la un moment dat îndrăgostit. Dar aventura lor romantică se transformă rapid într-o urmărire tensionată. O bandă de gangsteri, cu care Marianne pare să fi avut…

À Table

+++
LA MASĂ
Franța - 2016 - 15 min

Ce facem de obicei când ne adunăm în jurul mesei? Mâncăm, desigur, dar de asemenea stăm de vorbă, ne uităm unii la alţii, negociem, aducem argumente, discutăm în contradictoriu, întâlnim oameni noi ‒ această masă la care ne adunăm, într-un loc anume, într-un…

Distance

+++
DISTANȚE
Franța - 2016 - 15 min

Le cinéma est un art de la distance, et puisque l'image y est en mouvement, ces distances ne cessent d'évoluer. Il s'agit d'abord de la distance entre l'objectif de la caméra et ce qu'elle filme, de près, de loin, en utilisant le zoom, etc. Ces variations…

ÎN MAŞINĂ
Franța - 2016 - 15 min

La fel ca atunci când suntem la masă cu mai multă lume, unde abia apucăm să mâncăm (vezi materialele bonus pe acest subiect), deseori facem altceva decât să conducem atunci când ne aflăm la volanul unei maşini dintr-un film artistic: au loc discuţii obişnuite,…

EVADÂND
Franța - 2016 - 15 min

Les personnages qui « s’échappent » dans ces films quittent provisoirement ou plus durablement un univers habituel, de manière très réelle et tangible, ou de façon plus allégorique. Pour rendre compte de cette expérience et la faire partager au spectateur,…

Regards

+++
PRIVIRI
Franța - 2016 - 15 min

Depuis la fin du muet, le cinéma est une expérience sonore et visuelle qui, logiquement, sollicite la vue et l'ouïe. Mais regarder n’est pas qu’un acte de spectateur, c’est aussi celui des personnages présents sur l’écran ; la mise en scène et la direction…